Luis Gabriel și Haziran au stabilit data nașterii: „Trebuie să fie și el acasă” – Cum îmbină familia muzica cu venirea pe lume a fetiței

 

Luis Gabriel și Haziran trăiesc zile pline de emoție, pregătindu-se să devină părinți pentru a doua oară. La finalul lunii august, familia lor se va mări cu o fetiță, iar cei doi au decis să organizeze venirea pe lume astfel încât artistul să fie prezent la naștere.

Într-un interviu exclusiv pentru Spynews.ro, Haziran a dezvăluit cum decurge a doua sarcină, diferită față de prima, și cum au reușit să programeze operația de cezariană în funcție de concertele lui Luis Gabriel.

O sarcină mai ușoară și pofte dulci

Soția lui Luis Gabriel a mărturisit că se simte mult mai bine acum, iar experiența acumulată o ajută să treacă mai ușor peste stările specifice sarcinii:
„Mă simt mult mai bine decât la prima sarcină. Cred că știu la ce să mă aștept. Am avut grețuri la început, dar nu a fost o sarcină grea. Acum pofta mea cea mai mare este pentru dulciuri. Dacă nu e Luis să-mi aducă, cer altcuiva și reușesc să găsesc.”

Data nașterii: un moment bine programat

Haziran ne-a spus că data nașterii este stabilită pentru 25 august, prin cezariană, și că a fost esențial să țină cont de programul încărcat al lui Luis Gabriel, astfel încât el să fie acasă și alături de familie:
„La final de august urmează să nasc, pe 25 august. O să fie cezariană. Am programat data în funcție de Luis, ca să fie acasă. Dacă el ar fi la vreun concert în Germania sau în altă parte, nu ar fi în regulă să nu fie lângă mine.”

Frățiorul Joseph așteaptă cu nerăbdare

Fiul lor, Joseph, deși încă nu înțelege pe deplin ce înseamnă să devină frate mai mare, este tot timpul aproape de mama lui și vorbește cu viitoarea surioară:
„Nu știu cât realizează el ce urmează, dar știe că în burtică e un bebeluș, o fetiță. Vorbește cu ea și îi mângâie burtica.”

Totul este pregătit pentru venirea pe lume a fetiței

Haziran ne-a spus că sunt pregătiți până la ultimul detaliu: camera fetiței este amenajată, toate hăinuțele sunt cumpărate, iar singurul lucru rămas pe listă este căruciorul.
„E totul pregătit. Mai avem doar căruciorul de cumpărat, restul este gata pentru fetiță.”


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://antenaplay.ro/live/antena-stars

facebook whatsapp twitter pinterest