Pentru multe cupluri, căsătoria vine cu așteptări mari și promisiunea unei schimbări. În cazul lui Dinu Maxer și al Magdalenei Chihaia, lucrurile au mers într-o direcție mai puțin spectaculoasă, dar mai realistă.
articolul continua dupa recomandari
La un an de la momentul în care au spus „da”, cei doi nu vorbesc despre transformări radicale, ci despre un proces lent de a se cunoaște mai bine și de a se adapta unul la celălalt.
Aniversarea, cunoscută și ca „nunta de hârtie”, a venit după o perioadă încărcată, în care viața lor a fost împărțită între proiecte profesionale și timp petrecut împreună.
„A fost un an foarte frumos, intens și plin de vacanțe dar și de proiecte. Ne-am descoperit și mai mult ca parteneri de viață și am învățat să ne susținem reciproc în orice situație. Pot spune că ne-am consolidat relația și că fiecare zi ne-a apropiat și mai mult”, a declarat Dinu Maxer.
Artistul spune că diferența majoră față de perioada de dinainte nu ține de sentimente, ci de asumare. Relația nu s-a schimbat în esență, dar a devenit mai clar definită.
„În esență, sentimentele sunt aceleași. Diferența este că acum există și o asumare oficială a drumului nostru comun. Cred că ne simțim mai uniți și mai încrezători în viitor”, a completat acesta.
Din perspectiva Magdalenei Chihaia, căsătoria nu vine cu schimbări de personalitate, ci mai degrabă cu o altă responsabilitate față de relație.
„A fost un an cu multe emoții și multe motive de recunoștință. Căsătoria nu a schimbat esența relației noastre, dar ne-a oferit un sentiment și mai puternic de stabilitate și apartenență”, a spus ea.
Pentru ea, diferența reală apare în felul în care sunt privite lucrurile pe termen lung. Deciziile devin mai calculate, iar planurile capătă mai multă consistență.
„Căsătoria nu schimbă omul de lângă tine, dar îți oferă o altă perspectivă asupra responsabilității și a planurilor pe termen lung. Suntem aceeași echipă, doar că acum avem și mai multe motive să construim împreună”, a adăugat Magdalena Chihaia.
⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>>
https://antenaplay.ro/live/antena-stars
















