Eliberat luni după câteva săptămâni de arest, Alin Borcan a povestit că i-a fost greu să proceseze ce i se întâmplă. Tiktokerul a relatat și un vis care l-a speriat în perioada petrecută închis.
articolul continua dupa recomandari
Abia când a citit rechizitoriul, spune Alin Borcan, a început să înțeleagă situația în care se afla. Numele său apare într-un dosar privind acuzații de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice.
„M-am trezit deodată la pușcărie. Eu am stat vreo lună, dar n-am realizat (...) Am luat rechizitoriul ăla și văd de ce am intrat”, a mai spus el
Într-o discuție cu Mădălin Feraru, tiktokerul a relatat apoi un episod pe care l-a descris drept paranormal. Din povestea lui, a fost vorba despre un vis în care se afla într-un spital și dona sânge. Spune că s-a speriat atât de tare încât, după trezire, s-a rugat.
„Feraru, dacă mint, să dea Dumnezeu să mă duc înapoi (...) M-am pus să dorm și era un băiat și i-a dat drumul și eu am adormit. Și eu am visat deodată că sunt la un spital pe pat, întins, și îmi lua un domn simpatic sânge din mână, la modul că mă prostise el că e cineva care are nevoie de sânge și eu aș fi compatibil și că dacă nu îi dau sânge, moare (...) Eu vedeam că ieșea sânge de la mine și că intra într-un aparat și că nu se mai oprea (...) El se uită la mine și spune că aparatul nu merge (...) Când m-am uitat în ochii lui, m-am simțit rău (...) Nu puteam să mă trezesc din somn (...) M-am rugat la Dumnezeu și m-a lăsat în pace”, a spus Alin Borcan, în timpul unui live, pe TikTok.
⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>>
https://antenaplay.ro/live/antena-stars
















