Aventura de pe Drumul Eroilor continuă cu o misiune desprinsă din legendele filipineze. În ediția difuzată diseară, de la ora 20:00, la Antena 1, concurenții vor avea de îndeplinit un ritual spectaculos pentru a înfrunta temutul Manananggal, creatură mitică despre care localnicii cred că bântuie satul San Agustin.
articolul continua dupa recomandari
Anda și soțul ei, Joseph, pornesc în cursă cu un handicap care le va îngreuna traseul. Toate echipele primesc însă, la start, o listă de obiecte „anti-aswang” pe care trebuie să le procure din piața publică din Sariaya: de la amulete și cristale până la bețe de lemn, usturoi, sare și chiar un cap de pui.
Odată ce au strâns toate aceste elemente, concurenții trebuie să ajungă în San Agustin și să aleagă o gospodărie la întâmplare, unde vor fi provocați să pună în scenă un ritual complet de alungare a spiritelor. În joc nu este doar presiunea probelor, ci și timpul limitat și drumul obositor al acestei etape.
Tensiunea, emoțiile localnicilor și ingeniozitatea concurenților vor transforma seara într-un moment plin de dramatism și adrenalină. Cine va reuși să ducă la bun sfârșit proba și cum vor reacționa echipele, rămâne de aflat diseară, la Asia Express – Drumul Eroilor, pe Antena 1 și AntenaPLAY.
⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>>
https://antenaplay.ro/live/antena-stars