Mara Bănică își caută un partener de încredere la TV: „Să nu mă înșele”

 
+2 click pentru
galerie

Primele imagini cu noul prezentator de la Spynews TV Live au fost difuzate, dar fără ca numele lui să fie făcut public. Mara Bănică a preferat să păstreze surpriza până la ediția programată în această seară, de la ora 21:30.

Noua formulă vine odată cu reluarea emisiunii de la Antena Stars. Prezentatoarea a lăsat de înțeles că își dorește lângă ea un jurnalist experimentat, capabil să ofere stabilitate și să țină pasul cu ritmul producției. A strecurat și o glumă despre fidelitatea viitorului partener de platou.

„Voi avea în curând un coleg nou (...) Nu vreau să spun cine este, o să aflați dacă vă uitați seara, la 21:30 (...) Îmi trebuie un coleg care să fie stabil, să nu mă înșele (n.r. râde). Nicio emisiune nu e ușoară (...) Cred că expertiza unui jurnalist la fel de bun ca tine (n.r. ca Marius Niță) sau ca mine, este importantă (...) Este un sezon care vine cu schimbări și pe mine mă bucură treaba asta și sunt convinsă că toate sunt făcute ca telespectatorii noștri să primească mai mult și mai bine”, a declarat Mara Bănică, la Știrile Antena Stars.

Schimbarea din echipa de prezentare nu va modifica direcția programului. Subiectele și structura vor fi alese în continuare pornind de la preferințele publicului, criteriu după care a fost construită emisiunea și până acum.

„Formatul este cel care a fost și până acum, cel pe care l-am construit, cumva, în funcție de ce și-au dorit oamenii de acasă, ceea ce este minunat că ni s-a dat posibilitatea asta de a ne da seama ce își doresc oamenii. Emisiunea asta este despre ce vor ei să vadă ”, a mai spus prezentatoarea.

Iustina Loghin și Cornel Luchian, cunoscuți din „Insula iubirii”, se află pe lista invitaților primei ediții. Programul mai include un moment în care o vedetă se va transforma în Dan Ciotoi, iar artistul va urmări momentul de la mare.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://antenaplay.ro/live/antena-stars

facebook whatsapp twitter pinterest