Marcela Fota a făcut o scurtă oprire în cabinetul medicului estetician înainte de a pleca din țară pentru o serie de evenimente. Artista de muzică populară a decis să îndepărteze o aluniță de pe față, intervenție realizată din motive strict estetice. Deși nu a fost vorba despre o schimbare majoră, cântăreața spune că și-a dorit acest pas de mult timp.
articolul continua dupa recomandari
„Am avut o aluniță și am vrut neapărat să o îndepărtez. Este doar estetic, nimic altceva”, a explicat Marcela pentru Antena Stars. În urma procedurii, ea poartă un plasture în zona respectivă și a precizat că, momentan, își va ține fața acoperită pentru a evita expunerea la soare. Are în bagaj toate cele necesare: plasturi, cremă cu factor de protecție ridicat și... răbdare.
Între timp, artista a îmbinat utilul cu plăcutul: plecată peste hotare pentru a cânta, se bucură și de câteva zile de relaxare.
Pe 20 iulie, Marcela și-a sărbătorit ziua de naștere alături de cei apropiați. Printre cele mai emoționante momente s-a numărat gestul fiului ei, David, care i-a oferit un buchet de flori și o pereche de pantofi de la brandul ei preferat.
„La miezul nopții, a fost primul care mi-a trimis un mesaj. Apoi a venit la petrecere cu un aranjament floral și un cadou atent ales. Știe exact ce îmi place. Suntem foarte apropiați și atenți unul cu celălalt”, a povestit cântăreața.
⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>>
https://antenaplay.ro/live/antena-stars