Maria Avram de la Insula Iubirii a reacționat public după ce a fost criticată că nu ar fi sinceră cu privire la sentimentele ei față de ispita Cătălin. Cei doi au schimbat mai multe bilețele, iar într-unul dintre episoadele recente, Maria a mărturisit pe tabletă că și-ar dori să îl ia în brațe și să îl sărute.
articolul continua dupa recomandari
În ultimele ediții, apropierea dintre Maria și Cătălin a devenit tot mai vizibilă. Totuși, ispita a declarat că nu este convins că ea își recunoaște atracția. Maria a răspuns pe Instagram, subliniind că alegerea ei de a fi atentă la propriile emoții nu înseamnă neasumare.
„Mulți vorbesc fără să mă cunoască cu adevărat, dar fiecare dintre noi are dreptul să își trăiască experiențele în felul său. Alegerea mea de a nu mă lăsa purtată de val sau de a reacționa impulsiv nu mă face neasumată. Din contră, arată că îmi respect emoțiile și nu am dat frâu liber la ceva de care nu eram sigură în acel moment”, a scris Maria Avram.
Ce spune despre interacțiunea cu Cătălin
Maria recunoaște că ispita Cătălin i-a adus zâmbetul și a făcut-o să se simtă protejată și ascultată, dar subliniază că nu vrea să se grăbească într-o relație sau gesturi de care nu este sigură.
„Da, Cătălin m-a făcut să zâmbesc și să mă simt respectată, și îi mulțumesc pentru asta. Însă adevărata valoare a unei conexiuni se vede în viața de zi cu zi, în libertatea ta și în lumea ta reală”, a mai precizat Maria.
În ediția de aseară, Cătălin a avertizat că se va distanța treptat dacă Maria nu va fi sinceră față de el, lăsând în aer viitorul relației lor la Insula Iubirii.
⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>>
https://antenaplay.ro/live/antena-stars