Maria Popovici răspunde criticilor după ce și-a prezentat noul iubit: „Schimb bărbații ca pe șosete? Un singur bărbat!”

 
+2 click pentru
galerie

Maria Popovici pare să fie din nou fericită în dragoste, după ce a confirmat recent noua relație, la un an de la divorțul de Mincu. Imaginile în care apare alături de actualul partener au stârnit reacții diverse din partea fanilor și urmăritorilor.

Dacă o parte dintre ei au fost bucuroși să o vadă fericită, actrița a primit și comentarii critice, unii acuzând-o că „schimbă bărbații ca pe șosete”. Maria Popovici a recunoscut că a fost surprinsă de astfel de reacții, însă le-a răspuns cu ironie și realism.

„Mi-au zis oamenii că schimb bărbații ca pe șosete. A fost unul, unul singur, adică doar o șosetă. Nu știu cum vă schimbați voi șosetele… Ar fi culmea să mă supăr pe faptul că oamenii mă judecă, nu e ca și cum nu mă așteptam. Oamenii știu totul dintr-o poză, de pe Internet, știu tot ce se întâmplă cu viața mea… Sunteți foarte amuzanți,” a declarat actrița pe Instagram.

Maria a făcut referire și la reacțiile dure care au urmat tragediei Teodorei Marcu și criticilor aduse Mariluei Dobrescu, evidențiind cât de aspru sunt judecate femeile în viața publică, chiar și în momente dificile: „Oamenii comentează și bârfește și atunci când ți se întâmplă ceva îngrozitor și spun «Aia e, și-a cerut-o». Nici nu am pretenții.”

În ceea ce privește planurile de viitor, Maria Popovici a spus că nu exclude o eventuală recăsătorie, dar preferă să lase viața să o surprindă: „Am învățat să nu-mi mai fac planuri pe termen lung. Dacă voi găsi persoana potrivită, nu voi spune «Nu» la o nouă căsătorie. Cred că după ce treci prin ceva greu, nu are rost să ai o atitudine de genul «Lumea s-a sfârșit, totul e alb și negru».”


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://antenaplay.ro/live/antena-stars

facebook whatsapp twitter pinterest