Întâlnirea dintre Marian Grozavu și Mattia, la focul de tabără, a adus la iveală detalii neașteptate. Dacă până acum era deranjat mai mult de gesturile de afecțiune dintre Bianca și ispită, de data aceasta concurentul a rămas uimit de faptul că cei doi au vorbit deja despre posibile planuri comune, deși relația lui cu Bianca nu fusese încă încheiată oficial.
articolul continua dupa recomandari
Marian a vrut să afle direct de la Mattia cât de serioase sunt intențiile lui și ce își dorește, de fapt, de la iubita lui. „Ai discutat cu Bianca să vă întâlniți și după emisiune? Vreau să știu ce intenții ai, cât de serios ești”, i-a spus concurentul, vizibil intrigat. Mattia nu a negat apropierea și a recunoscut că își dorește să o vadă pe brunetă și în afara show-ului.
Pe lângă aceste mărturisiri, Marian a fost curios și în privința bilețelelor pe care cei doi și le-au lăsat pe plajă. Primul mesaj conținea promisiunea „O să vedem lumea împreună”, iar al doilea – dezvăluit acum de Mattia – era mult mai direct: „Te vreau”. Concurentul a cerut să vadă dovezile, însă ispita a explicat că nu mai are toate bilețelele păstrate.
⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>>
https://antenaplay.ro/live/antena-stars