Marian Grozavu voia Miami, Bianca a ales familia: „Mă sperie doar gândul la zbor”

 

Deși a vizitat de mai multe ori Miami și s-a îndrăgostit de stilul de viață de acolo, Marian Grozavu nu își va petrece sărbătorile în America. În schimb, alături de Bianca Dan, a ales un Crăciun tradițional, acasă, în România.

Invitați în platoul Spynews TV, cei doi au vorbit despre planurile pentru finalul de an. Dacă Marian ar fi fost încântat de ideea unei vacanțe într-un loc cald, iubita lui a spus clar că preferă să rămână lângă familie.

„Eu, de obicei, petrec Crăciunul cu familia. I-am spus lui Marian să meargă singur, că eu rămân acasă, dar n-a vrut să plece. N-am fost niciodată în Miami și nici nu cred că mi-aș dori, cel puțin nu acum”, a mărturisit Bianca.

Frica de zbor i-a dat planurile peste cap

Motivul pentru care bruneta evită deplasările lungi cu avionul este o teamă veche, care i-a provocat atacuri de panică. Bianca a recunoscut că i-a fost extrem de greu să gestioneze această frică și că, în trecut, a apelat chiar și la hipnoză pentru a o controla.

„Am atacuri de panică la zborurile lungi. În Thailanda am rezistat doar cu multe medicamente. O dată mi-a explicat cineva cum funcționează avioanele și fix în seara aia mi-au apărut pe telefon clipuri cu prăbușiri. Parcă universul îmi dă semne să stau pe pământ”, a spus fosta concurentă de la Insula Iubirii


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://antenaplay.ro/live/antena-stars

facebook whatsapp twitter pinterest