Marilu Dobrescu revine acasă: „Nu o să mai lipsesc niciodată atât de mult”

 

Marilu Dobrescu se pregătește să revină în România, după o perioadă îndelungată în care a trăit în străinătate. Deși experiența de peste hotare a fost una importantă pentru ea, dorul de cei apropiați și de atmosfera de acasă a devenit tot mai puternic.

Influencerița le-a împărtășit fanilor entuziasmul ei și a recunoscut că această revenire înseamnă mai mult decât o simplă vizită. Este, în primul rând, o reconectare cu familia și cu lucrurile care îi lipsesc.

„O pregătesc pe bunica de acum pentru săptămânile în care vin în România. Abia așteptttt, îmi e așa dor, nu o să mai lipsesc niciodată atât de mult, o să mă gândesc la un program astfel încât să vin periodic”, a spus Marilu Dobrescu.

Revederea cu bunica ei ocupă un loc special în planurile pe care și le-a făcut. În același timp, Marilu nu a ascuns nici faptul că abia așteaptă să se bucure de preparatele tradiționale pe care le asociază cu perioada petrecută acasă.

„O să îți fac lista cu ce aș vrea să mănânc. Încă puțiiiin, cred că o să mănânc ciorba dimineața, prânz și seara”, a mai spus Marilu Dobrescu.

Schimbarea majoră din viața ei a avut loc în urmă cu câteva luni, când a decis să se mute în Australia și să înceapă un nou capitol. Adaptarea nu a fost lipsită de provocări, mai ales din punct de vedere birocratic, însă experiența a fost una care a marcat-o profund.

"Din punct de vedere al actelor, mi-a mâncat ficații. Extrem de greu, dar s-au așezat toate. Am fost norocoasă. Fizic, cred că mi-a fost scris în stele. M-am simțit ca acasă încă de când am călcat pentru prima oară în Aus. Chiar asta am și spus, în glumă, unei prietene, pe care am sunat-o fix când am ieșit din aeroport: băi, eu cred că vreau să mă mut aici.", a spus Marilu Dobrescu.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://antenaplay.ro/live/antena-stars

facebook whatsapp twitter pinterest