Marisa Paloma este însărcinată a doua oară. Cum a confirmat vestea

 
+2 click pentru
galerie

O filmare realizată pentru o campanie vestimentară a adus și confirmarea unei vești personale pentru Marisa Paloma. În câteva dintre cadre, influencerița apare cu burtica la vedere, iar gestul prin care își așază mâna pe abdomen nu a trecut neobservat.

Urmăritorii au început să o întrebe dacă este însărcinată, iar ea a confirmat că familia urmează să se mărească. Marisa Paloma și Liviu Stanciu mai au împreună o fetiță, Iris, care se apropie de vârsta de cinci ani.

„A fost o vreme când doar visam la momente ca acesta. Acum am ajuns să le numesc muncă. Continuă să mergi înainte”, a scris Marisa Paloma, pe Instagram.

Sarcina nu vine însă ca o surpriză totală pentru cei care îi urmăresc declarațiile. În urmă cu ceva timp, influencerița spunea că ea și partenerul său își mai doresc un copil, chiar dacă atunci nu aveau un plan imediat.

Marisa Paloma mărturisea și că dorința era legată în mare parte de Iris, care se bucura la gândul că ar putea avea un frate sau o soră.

„Ne mai dorim un copil, însă nu acum. Într-o perioadă multă lume credea că sunt însărcinată, dar eram doar grăsuță. Ne mai dorim încă un copil mai mult pentru ea, considerăm că ar fi wow să mai avem încă un copil în familie”, declara Marisa Paloma, în urmă cu ceva timp, pentru Antena Stars.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://antenaplay.ro/live/antena-stars

facebook whatsapp twitter pinterest