Mattia și Bianca Dan, gest romantic pe plajă: pupic și bilețel emoționant

 

Tensiunea și emoția continuă pe Insula Iubirii, iar ediția din 27 august a adus un moment de apropiere neașteptată între Mattia și Bianca Dan. Ispita a reușit să îi ofere un sărut iubitei domnului Marian, iar atmosfera din vilă s-a încărcat de emoție și curiozitate.

După câteva zile în care Bianca Dan s-a simțit descurajată, zâmbetul i-a revenit cu ocazia zilei sale de naștere. În timp ce colegii din vilă i-au pregătit un tort și i-au cântat „La mulți ani!”, surpriza cea mai emoționantă a venit de la Mattia. Ispita i-a oferit un buchet de trandafiri, iar momentul a fost completat cu un pupic pe buze.

„A fost un pupic pe obraz. Ea s-a întors, eu m-am apropiat, a întors cealaltă jumătate de buze și în loc să întoarcă în partea cealaltă, a întors în partea opusă, și a fost un pupic pe buze”, a declarat Mattia.

După acest gest, cei doi s-au așezat pe plajă și au discutat despre sentimentele lor. Bianca i-a mărturisit ispitei că se simte confuză și responsabilă față de actualul partener. Totuși, gestul romantic al lui Mattia a adus emoție și un zâmbet pe chipul Biancăi.

Ispita i-a mai oferit un bilețel cu mesajul: „Abia aștept să descoperim lumea împreună”, semn că legătura lor se apropie tot mai mult și că, poate, pe insulă se formează un nou cuplu.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://antenaplay.ro/live/antena-stars

facebook whatsapp twitter pinterest