În ultima perioadă, fiecare postare a Andreei Popescu este analizată atent de cei care îi urmăresc activitatea online. După divorțul de Rareș Cojoc, influencerița pare să treacă printr-o etapă în care vorbește tot mai des despre echilibru, sacrificii și lecțiile unei relații lungi.
articolul continua dupa recomandari
Recent, bruneta a publicat un mesaj amplu pe Instagram, unul care a stârnit imediat reacții și interpretări. Fără să dea nume și fără să facă referiri directe la fostul ei soț, Andreea a vorbit despre oamenii care aleg să stea în spatele partenerului și să îl susțină ani întregi, chiar și atunci când asta înseamnă să se lase pe ei pe locul doi.
„Nu uita că atunci când un om ajunge în vârf, rareori ajunge singur. În spatele unui vis împlinit stau ani de susținere, liniște, siguranță, încurajări și iubire oferite necondiționat. Să fii acolo zi de zi, să ții totul împreună, să renunți uneori la tine pentru binele celui de lângă tine nu este un lucru mic. Este o formă de iubire și de putere care nu se vede întotdeauna, dar care poate schimba destine. Iar atunci când cineva își împlinește un vis, o parte din reușita lui poartă și amprenta femeii care i-a fost sprijin, echilibru și acasă în anii în care a construit”, a transmis Andreea Popescu, pe Instagram.
Mesajul a fost interpretat rapid ca o posibilă referire la relația pe care a avut-o cu Rareș Cojoc. Cei doi au format un cuplu timp de 15 ani și au trecut împreună prin multe etape importante, inclusiv construirea carierei dansatorului.
Cu toate acestea, Andreea Popescu a ținut să clarifice, în trecut, un subiect care a stârnit valuri după apariția lor într-un podcast. Mai exact, zvonurile potrivit cărora Rareș Cojoc ar fi fost infidel în timpul căsniciei.
Influencerița a spus atunci că declarațiile ei au fost interpretate greșit și că nu a existat niciodată un episod care să o facă să creadă că fostul partener a înșelat-o.
„Vreau să dezmint toate acuzațiile care i s-au adus lui Rareș după un podcast la care noi am participat și care a fost interpretat din vina mea, pentru că eram într-un moment de vulnerabilitate și nu am știut să îmi aleg cu grijă cuvintele, ca o infidelitate. Pot să vă spun cu mâna pe inimă că în toți cei 15 ani de relație și căsnicie, Rareș a fost un soț corect și loial până la sfârșit”, a explicat influencerița.
⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>>
https://antenaplay.ro/live/antena-stars
















