Mesajul care i-a pus pe gânduri pe fanii mamei lui Valerie Lungu: „Eram atât de slăbită și nu credeam că ajung”

 
+2 click pentru
galerie

Un clip postat recent de Victoria Lungu a atras imediat atenția celor care o urmăresc. Nu a fost nevoie de prea multe explicații pentru ca fanii să observe că ceva nu este în regulă și să înceapă să își pună întrebări.

Pentru mulți, schimbarea ei a fost evidentă, iar reacțiile nu au întârziat să apară. Unii au asociat imaginile cu o posibilă problemă de sănătate, alții au crezut că trece printr-o perioadă dificilă.

Povestea ei nu este, însă, una simplă. În trecut, Victoria Lungu a vorbit despre un episod extrem de dur din viața ei, când ar fi fost ținta unui presupus asasinat. Experiența a lăsat urme adânci și a dus la o perioadă lungă de recuperare, în care a fost imobilizată la pat timp de șapte luni.

În clipul recent, aceasta a ales să vorbească despre un moment important pentru ea, trăit chiar în ziua de Paște. Deși starea fizică nu o ajuta, a reușit să își ducă până la capăt un obicei pe care îl respectă de ani de zile.

„Mi-a dat Dumnezeu putere astăzi și am fost la Mănăstire la împărtășanie, la spovedire, la mărturisirea păcatelor pentru că în fiecare post eu reușesc, Dumnezeu îmi dă putere ca să țin postul în întregime, iar în dimineața Învierii merg la împărtășit. Mă gândeam că eram atât de slăbită și nu o să ajung, dar Dumnezeu face minuni, așa că am reușit. M-am așezat acolo pe scăunel și am stat la Liturghie.”, a spus aceasta.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://antenaplay.ro/live/antena-stars

facebook whatsapp twitter pinterest