Mesajul Cristinei Pucean care a aprins Instagramul: „O femeie bună o poartă în suflet”

 

Pentru Cristina Pucean, despărțirea de Bogdan de la Ploiești pare să fie mai mult decât o pauză trecătoare. După luni de relație întreruptă de certuri, împăcări și mesaje criptice, dansatoarea pare să fi decis că este momentul să își vadă de viață și să lase definitiv în urmă povestea zbuciumată alături de artist.

Cu toate acestea, fanii au simțit că lucrurile nu sunt chiar atât de simple atunci când Cristina a publicat, în urmă cu mai puțin de o zi, o serie de fotografii în care arată impecabil. De această dată, nu imaginile au atras atenția, ci descrierea postării — un mesaj care a ridicat rapid semne de întrebare.

„Frumusețea adevărată pornește din interior. O femeie bună o poartă în suflet”, a scris bruneta pe Instagram.

Internauții au interpretat imediat textul ca pe o aluzie la Vanessa, femeia cu care Bogdan de la Ploiești se află în prezent într-o vacanță romantică. Faptul că ambele au folosit aceeași melodie la cea mai recentă postare a alimentat și mai mult speculațiile. Coincidență sau mesaj voalat? Fanii au tras propriile concluzii.

Reacțiile în comentarii au fost numeroase și extrem de intense. Admirația pentru Cristina este vizibilă în mesajele celor care o urmăresc de mult timp și care au simțit nevoia să îi ofere sprijin și încurajare.

„Să rămâi întotdeauna o femeie puternică și unică! PUCENICII TĂI ÎȚI SUNT APROAPE ȘI TE SUSȚIN! Îți dorim sănătate și fericire! Te iubim, Cristina”, i-a scris unul dintre fani.

O altă urmăritoare i-a transmis: „Frumusețea ta nu e doar în aparență, ci și în felul în care luminezi totul în jur”.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://antenaplay.ro/live/antena-stars

facebook whatsapp twitter pinterest