Mesajul fratelui lui Dani Mocanu, dupa condamnarea manelistului: „Mai puternici ca niciodată”

 
+2 click pentru
galerie

Verdictul final în cazul lui Dani Mocanu a venit ca un moment decisiv, după ce instanța a respins contestația depusă de artist. Astfel, cântărețul va executa pedeapsa de patru ani de închisoare, în timp ce fratele său, Nando, a primit o condamnare de șapte ani.

Hotărârea a fost pronunțată la scurt timp după ce cei doi au încercat să obțină o schimbare a deciziei inițiale. Odată cu anunțul oficial, reacțiile nu au întârziat să apară, în special din partea familiei.

Romario, fratele lor, a transmis un mesaj scurt, dar sugestiv, prin intermediul rețelelor sociale. Postarea, însoțită de o fotografie în care apar cei trei, a atras rapid atenția celor care îi urmăresc.

„Mai puternici ca niciodată”, a scris acesta pe TikTok, subliniind unitatea familiei într-un moment dificil.

În paralel, pe contul lui Dani Mocanu a fost publicat un mesaj care reflectă starea acestuia după decizia definitivă. Artistul nu și-a exprimat nemulțumirea față de pedeapsă în sine, ci față de motivul pentru care ajunge în spatele gratiilor.

„Supărarea cea mare nu e ca merg după gratii … supărarea cea mare e ca merg după gratii nevinovat”, a fost mesajul apărut online.

Condamnarea vine în urma unui incident petrecut în august 2022, într-o benzinărie, unde Dani Mocanu și fratele său, alături de alte persoane, au agresat doi bărbați. Victimele au fost lovite repetat, inclusiv cu obiecte contondente, iar una dintre ele a suferit o fractură craniană.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://antenaplay.ro/live/antena-stars

facebook whatsapp twitter pinterest