Mesajul lui Jorge de pe patul de spital: „Am avut emoții, dar operația a reușit”

 
+2 click pentru
galerie

Jorge și-a îngrijorat fanii după ce a ajuns, din nou, pe masa de operație. Deși nu a oferit prea multe detalii despre intervenție, artistul a ținut să îi liniștească pe cei care i-au trimis mesaje de susținere.

Jorge, prima reacție după operație

Cântărețul a fost supus unei intervenții chirurgicale și a mărturisit că, deși a avut emoții, totul a decurs bine. Pe rețelele sociale, Jorge a împărtășit câteva gânduri cu urmăritorii săi:

„Recunosc că am avut ceva emoții. Revin zilele următoare cu detalii. Vă iubesc. Operația a reușit, pacientul n-a murit”, a scris artistul pe Instagram.

A mai fost operat de două ori în trecut

Aceasta nu este prima intervenție suferită de Jorge. În 2023, cântărețul a trecut prin două operații la genunchi, după o accidentare gravă în cadrul unei competiții. Atunci, a fost diagnosticat cu ruptură de menisc, iar perioada de recuperare nu a fost deloc ușoară.

Familia i-a fost alături, iar artistul a recunoscut că acea experiență i-a oferit o lecție importantă despre răbdare:

„Răbdarea e o calitate pe care, dacă o ai sau o dezvolți, te poate ajuta în toate aspectele vieții. Să ai răbdare cu copiii, cu partenerul, cu părinții, cu toată lumea. E foarte important să înveți să aștepți momentul potrivit pentru ca lucrurile să se întâmple”, spunea Jorge la acea vreme.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest