Larisa Iordache a lăsat în urmă competițiile și presiunea performanței, dar a descoperit un rol care o provoacă zilnic într-un mod complet diferit. Devenită mamă în 2025, fosta gimnastă spune că viața alături de fiica ei, Amira, i-a schimbat complet ritmul și prioritățile.
articolul continua dupa recomandari
Pentru Larisa și soțul ei, Cristian, sărbătorile de iarnă au avut o semnificație aparte. Au fost primele petrecute în formula de familie completă, cu emoții noi, mai multă oboseală, dar și bucurii care au compensat orice efort. „A fost foarte drăguț, puțin obositor, pentru că Amira a devenit foarte activă și curioasă să descopere tot. Dar ne-am bucurat de clipe minunate împreună. Am stat acasă, ne-am jucat, ne-am odihnit și ne-am bucurat de oamenii dragi care au venit pe la noi”, a povestit Larisa Iordache.
Pe măsură ce fiica ei se apropie de prima aniversare, emoțiile devin tot mai puternice. Sportiva recunoaște că trecerea timpului o surprinde și că încearcă să fie prezentă în fiecare moment, conștientă că această perioadă nu se mai întoarce. „Mai e o lună și câteva zile și face un an. Sună mai repede decât credeam. Cu siguranță o să organizăm ceva pentru ea, cu oamenii apropiați, dar încă nu ne-am gândit la detalii. Timpul trece extraordinar de repede și parcă ai vrea să-l oprești în loc, dar nu se poate. Ne bucurăm de ea și de faptul că suntem împreună”, a mai spus fosta gimnastă.
Întrebată despre posibilitatea de a deveni mamă pentru a doua oară, Larisa Iordache a vorbit cu aceeași sinceritate calmă. Dorința există, însă nu este dublată de grabă sau presiune. „Cred că este puțin cam devreme să vorbim despre asta. Avem planuri în desfășurare și vrem să le luăm pas cu pas, ca să le facem bine. Prioritatea este să fim prezenți în viața Amirei, să nu lipsim nicio secundă. Ne gândim și la viitor, dar lăsăm lucrurile în voia lui Dumnezeu”, a explicat ea.
⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>>
https://antenaplay.ro/live/antena-stars
















