La șapte ani, Petru nu mai are nevoie de aceeași supraveghere ca în primii ani de viață, iar această schimbare s-a simțit și în concediul familiei. Mihaela Călin spune că a reușit să se odihnească și să se bucure de locurile vizitate, fără impresia că responsabilitățile de acasă au fost transferate în vacanță.
articolul continua dupa recomandari
„Petru are șapte ani acum. Când ai un copil de doi ani, e destul de dificil. Se mută, practic, munca de acasă în vacanță. E mult mai ușor. Am văzut locuri frumoase, am avut momente de liniște. Am simțit că a fost o vacanță în care ne-am întors la vacanțele dinainte să avem copilul”, a mai declarat prezentatoarea de la Observator.
Pentru concediul din acest an, Mihaela Călin și soțul său, Daniel Sava, au ales insula Kefalonia. Lor li s-au alăturat prieteni apropiați, tot o familie cu copii. Astfel, cei mici au putut petrece timp împreună, iar părinții au avut și perioade de respiro.
Destinația a fost un alt element care a contribuit la experiență. Jurnalista a apreciat curățenia insulei, plajele și peisajele descoperite în timpul călătoriei.
„Am fost în Grecia anul acesta (...) Mi-a plăcut foarte mult Kefalonia, o insulă curată, spectaculoasă, cum e Grecia aia de pe Google, cu niște plaje absolut superbe (...) A fost o vacanță în care ne-am luat măsuri de siguranță. Am plecat împreună cu o familie prietenă, să fie mai mulți copii, să își găsească de lucru împreună și să ne tragem și noi sufletul. Am plecat cu niște prieteni foarte apropiați și foarte dragi și a fost chiar o vacanță reușită anul acesta”, a declarat Mihaela Călin, pentru Știrile Antena Stars.
⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>>
https://antenaplay.ro/live/antena-stars
















