Următoarele două luni vor avea un ritm complet diferit pentru Mihai Onilă. După intervenția chirurgicală suferită în urmă cu trei săptămâni, artistul își împarte zilele între odihnă, lectură, plimbări și mese mici.
articolul continua dupa recomandari
Laura, soția lui, îi este alături și are grijă ca programul alimentar să fie respectat. Mihai Onilă mănâncă de cinci sau șase ori pe zi și dedică o oră mișcării.
„Sunt ca un bebeluș, mănânc foarte puțin, de vreo 5-6 ori pe zi, merg, fac mișcare o oră pe zi, citesc sau stau în pat. Asta voi face pentru două luni, adică mă voi recupera”, a declarat Mihai Onilă, la Știrile Antena Stars.
Perioada dificilă prin care a trecut i-a schimbat și perspectiva asupra situațiilor tensionate. Artistul susține că problemele din familie, acumulate în ultimii șapte ani, l-au afectat treptat.
Mihai Onilă asociază acele neînțelegeri cu apariția pietrelor la rinichi și spune că nu a acordat suficientă atenție primelor semne. După agravarea stării sale, și-a propus să nu mai lase supărările să îl consume, indiferent de gravitatea problemelor.
„Nu am să îmi mai dau voie să mă supăr vreodată. Niciodată. Oricât de gravă ar fi problema, consider că e normal să fie așa. În ultimii șapte ani, într-adevăr, a existat o singură problemă: neînțelegerile care au fost în familie, care ușor-ușor au început să mă afecteze. Am făcut niște pietre la rinichi, acolo era o neacceptare clară, nu le-am dat importanță, dar într-un moment, totul s-a agravat”, a mai declarat Mihai Onilă.
⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>>
https://antenaplay.ro/live/antena-stars
















