Mihai Trăistariu, despre Chappell Roan: „La nivel mare, nu doar la noi!”

 
+2 click pentru
galerie

Premiile Grammy au adus, ca în fiecare an, o avalanșă de ținute îndrăznețe, însă una dintre cele mai comentate apariții a fost, fără îndoială, cea a cântăreței americane Chappell Roan. Artista de 27 de ani a pășit pe covorul roșu într-o rochie vișinie, transparentă, realizată din pânză, lăsându-și bustul complet la vedere — un look care a provocat rumoare în întreaga lume.

Printre cei care au reacționat rapid la apariția explozivă s-a numărat și Mihai Trăistariu. Cântărețul a mărturisit că imaginea lui Chappell Roan l-a uimit, iar comentariul său postat pe Facebook a stârnit imediat controverse.

„La Premiile Grammy. Cântăreața americană - Chappell Roan - în vârstă de 27 de ani. Zilele trecute. În showbiz există o vorbă dintotdeauna: SEXUL VINDE. Iată! Și la nivel mare, nu doar la noi!”, a scris artistul, punctând că astfel de apariții sunt întotdeauna menite să atragă atenția.

Postarea lui Mihai Trăistariu nu a lăsat publicul indiferent. O parte dintre internauți i-au dat dreptate, însă foarte mulți au criticat dur punctul său de vedere, acuzându-l că nu înțelege libertatea artistică și regulile modei contemporane.

„Când ajungi aproape dezbrăcat la un eveniment de asemenea nivel, nu mai vorbim de modă sau libertate de exprimare, ci de lipsă de respect față de eveniment și public. Organizatorii ar trebui să impună niște limite clare”, a comentat un utilizator, exprimând părerea unei părți consistente din comunitate.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://antenaplay.ro/live/antena-stars

facebook whatsapp twitter pinterest