La două săptămâni de la incendiul care i-a distrus locuința din Dolj, Mircea Dinescu a ales să vorbească despre situația prin care trece. Casa, construită din lemn, a fost mistuită complet de flăcări, iar ancheta abia a început.
articolul continua dupa recomandari
Scriitorul spune că nu poate indica exact cine ar fi responsabil, însă are propriile suspiciuni. În opinia lui, incidentul ar putea avea legătură cu imaginea pe care unii oameni i-au atribuit-o de-a lungul timpului.
În trecut, Mircea Dinescu a fost catalogat drept „moșier”, o etichetă care, spune el, nu reflectă realitatea. Cu toate acestea, crede că percepția respectivă ar fi putut influența modul în care este privit și, implicit, reacțiile unor persoane.
”E vorba despre o casă pe care o construisem în vie, o casă de lemn. Astăzi au început cercetările. Întâi mi-au dat foc la vie, acum câteva luni, și acum mi-au dat foc și la casă. Nu pot să spun concret, pentru că nu știu (n.r. cine sunt vinovații), dar eu cred ca aceasta e urmarea acelei afirmații a lui Ion Iliescu, când eram patron la Cațavencii.
Nu înțeleg de ce mă înjură că am ajuns moșier. Le-a rămas ăstora în cap că eu sunt moșier, deși nu am avut niciodată mai mult de 50 de hectare. Probabil cei de pe la România Mare... niște amărâți, că e și problema sărăciei, că furăciunea aceasta din România, nu e numai la nivel de politicieni, care e clar că au furat și au făcut praf țara aceasta în decurs de 30 de ani. (...) Eu cred că voi fi ca pasărea Phoenix și voi renaște din cenușă”, a declarat Mircea Dinescu, la Spynews.ro.
În plus, poetul a amintit că nu este primul incident de acest tip. Cu câteva luni înainte, ar fi avut loc un alt episod în care i-a fost afectată via, ceea ce îl face să creadă că ar putea exista o legătură între cele două situații.
Construcția distrusă era una cu specific rustic, realizată integral din lemn, ceea ce a favorizat extinderea rapidă a incendiului. În urma focului, nu a mai rămas aproape nimic, iar zona a fost redusă la cenușă și fragmente de fundație.
⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>>
https://antenaplay.ro/live/antena-stars
















