Cifra cerută de probă era clară: 68 de kilograme. Pentru Mirela Retegan, identificarea unei persoane cu această greutate s-a dovedit însă dificilă, chiar dacă avea drept reper propriul corp. Revăzând momentele din competiție, a legat experiența de percepția pe care o are despre sine:
articolul continua dupa recomandari
„Nu mă mir că la amuleta pentru care trebuia la un moment dat să găsesc pe cineva de 68 de kilograme, a fost atât de dificil. Ori erau mult mai grei, ori mult mai ușori. Deși știam că noi căutam pe cineva care să fie cam ca mine”, a povestit Mirela Retegan.
Nici selectarea oamenilor în funcție de rezultatul cântăririi nu a fost, pentru ea, un gest lipsit de încărcătură:
„Când ai pierdut atâția ani lupta cu kilogramele, când trebuie să urci pe cântar atâția oameni, se cam fac niște filme în capul tău. Să-i urci pe cântar și să îi împarți între «ești bun» și «nu ești bun», fără să dai nicio explicație”, a transmis aceasta.
În explicațiile sale, Mirela a revenit la o perioadă îndelungată în care greutatea a fost o preocupare constantă:
„Am fost grasă trei sferturi din viața mea. Și nu mă alint. Între 30 și 40 de ani nu am reușit să cobor sub 85 de kilograme”, a mărturisit ea.
Schimbarea fizică nu a fost însoțită imediat de o schimbare a felului în care se privește. Mirela a relatat și o conversație cu Maya despre această diferență:
„Așa că imaginea mea e una deformată, în legătură cu acest aspect. Maya mi-a spus că în engleză există o expresie pentru asta: «body dysmorphia»”, a explicat ea.
Reflecția sa include și comentariile celor din jur, care, spune Mirela, pot deveni contradictorii după slăbire:
„Paradoxal, după ce ți se spune toată viața că ești prea grasă, când în sfârșit ai slăbit, ți se spune că nu mai ești tu”, a scris concurenta.
În opinia ei, obișnuința de a se vedea într-un anumit fel persistă:
„În cele mai multe cazuri, imaginea pe care o ai despre tine rămâne în conturul pe care ți-l dădeau kilogramele în plus. Te obișnuiești greu cu noul tipar”, a adăugat Mirela Retegan.
⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>>
https://antenaplay.ro/live/antena-stars
















