Momentul când Mihaela Geoană a pus cariera pe pauză: „Primii șase ani sunt foarte importanți”

 
+2 click pentru
galerie

Deși apare rar în spațiul public, Mihaela Geoană rămâne una dintre cele mai discrete și echilibrate prezențe din viața publică românească. Într-un interviu recent, a vorbit fără ocolișuri despre perioada în care a ales să își reorganizeze complet prioritățile.

Căsătoria de peste patru decenii cu Mircea Geoană și familia construită împreună sunt, fără dubiu, punctele centrale ale parcursului ei. Cei doi copii, Ana și Alexandru, au fost întotdeauna în centrul deciziilor importante.

Pentru Mihaela Geoană, ideea de echilibru nu este un concept abstract, ci o practică zilnică. Ea spune că a învățat să accepte contextul și să își alinieze alegerile cu ceea ce simte, fără să forțeze lucrurile.

”Echilibrul înseamnă a accepta ceea ce ți se întâmplă sau ceea ce e în jurul tău și de a căuta să pui în acord cu ceea ce simți sau ceea ce crezi. Încerc să țin un echilibru și în ceea ce fac, și ca activitate cu fundația, și în viața de familie, și în ceea ce port”, a declarat Mihaela Geoană.

Cel mai clar exemplu al acestei filozofii a fost perioada în care a decis să își pună activitatea profesională în așteptare. Nu din obligație, ci din convingere.

După venirea pe lume a copiilor, a ales să fie prezentă constant în primii ani de viață ai acestora, considerând că acea etapă nu poate fi înlocuită de nimic.

”Când copiii erau mici, da, într-adevăr am avut un număr de ani în care nu am lucrat pentru că, după părerea mea, primii șase ani sunt foarte importanți și chiar dacă ei merg la grădiniță, care le face bine, trebuie să aibă acasă prezența mamei, pentru că ei imită și vrem să ne imite pe noi și nu ajutoarele sau persoanele angajate. Acei ani m-am concentrat pe ei. Bineînțeles, treptat, mi-am reluat activitatea, iar acum ei sunt plecați și mă pot concentra pe activitate totală”.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://antenaplay.ro/live/antena-stars

facebook whatsapp twitter pinterest