Zi cu emoții extreme în Republica Dominicană, acolo unde Naba Salem a trecut prin clipe tulburătoare în timpul unei probe aparent simple din competiția Survivor 2026. Deși a intrat pe traseu cu energie și determinare, momentul în care a trebuit să traverseze zona de înot a transformat proba într-un adevărat coșmar pentru ea.
articolul continua dupa recomandari
În timp ce încerca să ajungă la mal, panica a pus stăpânire pe Naba. Respirația i s-a accelerat, mișcările i s-au blocat și, pentru câteva secunde, concurenta a părut complet pierdută. Adversara ei, Niky, a renunțat la competiție și i-a sărit în ajutor, împingând-o către margine pentru a o scoate din apă în siguranță.
Odată ajunsă la mal, Naba a izbucnit în hohote și, în plină criză emoțională, a repetat că vrea să renunțe și să plece acasă. Reacția ei a fost cât se poate de firească: proba a declanșat o traumă adânc ascunsă, despre care ea a vorbit deschis abia acum.
Concurenta a povestit că, la doar 16 ani, a fost împinsă într-un bazin de 3 metri la Floreasca, în cadrul unui antrenament de polo feminin. Fără să poată atinge fundul piscinei și copleșită de frică, adolescenta de atunci s-a înecat aproape complet și a rămas cu un blocaj puternic la ideea de a intra în apă adâncă.
„Îmi pare rău, dar am avut o traumă la 16 ani. M-au aruncat într-un bazin de 3 metri, unde m-am înecat la propriu. De atunci mi-a fost frică și să înot, și să intru în apă unde nu pot să ating”, a mărturisit Naba Salem
⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>>
https://antenaplay.ro/live/antena-stars
















