Narcis Bujor păstrează un tatuaj cu tatăl său: „Niciodată nu am avut poză cu tata”

 

O intervenție pentru hernie, amânată până la lămurirea unor simptome, a dus la descoperirea bolii tatălui lui Narcis Bujor. Potrivit relatării sale, medicul a cerut investigații suplimentare înainte să îl opereze, iar diagnosticul primit ulterior a fost scleroză laterală amiotrofică.

Narcis își amintește că tatăl său încă nu ieșise la pensie. În podcast, a descris vestea diagnosticului drept unul dintre cele mai grele momente pentru familie:

„Nu ieșise la pensie când s-a îmbolnăvit. Trebuia să se opereze de hernie, s-a pus pe masa de operație, dar avea anumite simptome care nu erau de la hernie. Doctorul i-a spus că nu îl operează până nu află de la ce sunt simptomele. În urma investigațiilor i-au descoperit o boală foarte rară: scleroză laterală amiotrofică. Se atrofiază toată musculatura din corp, nu se știe ce declanșează această boală și nici nu are vindecare. De când a fost diagnosticat a fost ca o condamnare la moarte”, a spus Narcis Bujor.

După pierderea părintelui său, o fotografie a rămas într-un loc de care acesta fusese legat: foișorul din fața blocului. Construcția din lemn, cu o masă lungă, fusese darul lui Narcis pentru aniversarea tatălui.

Vizibil emoționat, acesta a povestit că poartă un tatuaj cu părintele său, dar nu s-a îndurat să ia fotografia din foișor:

„Niciodată nu am avut poză cu tata. Am doar tatuajul cu el aici, dar când a împlinit 50 de ani i-am făcut cadou un foișor în fața blocului din lemn mare, așa, masă lungă. Și poza care trebuia să fie a mea a rămas în foișor acolo, că era foișorul lui, dar niciodată n-am putut să iau poza cu el”, a declarat Narcis Bujor


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://antenaplay.ro/live/antena-stars

facebook whatsapp twitter pinterest