Georgică Cornu este în doliu după pierderea mamei sale, care a încetat din viață cu puțin timp înainte de sărbători. Anunțul a fost făcut duminică, printr-un mesaj public, în care afaceristul din Timișoara a vorbit deschis despre legătura specială pe care a avut-o cu cea care i-a dat viață.
articolul continua dupa recomandari
Alături de o fotografie în care apare împreună cu mama lui, Georgică Cornu a transmis un mesaj încărcat de emoție și recunoștință, evocând planurile de familie care nu au mai apucat să se împlinească.
„Mamă, ne pregăteam să facem Crăciunul împreună! Ai ales să-l faci cu copilul tău Petrișor. Chiar dacă nu vei fi cu noi, ne bucurăm că vei avea grijă de fratele nostru, Petrișor. Dumnezeu să vă aibă în pace pe amândoi! Îți mulțumim că ai avut grijă de noi și ne-ai crescut frumos. Doamne ajută!”, a scris Georgică Cornu pe rețelele de socializare.
În aceeași zi, Marina Almășan, fosta parteneră a lui Georgică Cornu, a ales să își exprime public regretul față de dispariția mamei acestuia. Deși drumurile lor s-au separat de mult timp, prezentatoarea TV a vorbit cu apreciere despre legătura pe care a avut-o cu mama afaceristului. „Am avut ocazia să o cunosc foarte bine, să-i deslușesc sufletul și caracterul: o femeie simplă, de la țară, fără multă școală, dar cu un munte de caracter și înțelepciune”, a scris Marina Almășan pe Facebook, amintind de sprijinul primit în momente dificile.
Aceasta a mai precizat că, de-a lungul timpului, a găsit la mama lui Georgică Cornu înțelegere și susținere, chiar și atunci când legătura dintre ele nu a mai fost una constantă. „Am aflat întâmplător că, în liniște, așa cum a trăit toată viața, a plecat spre o lume mai bună. Dumnezeu s-o odihnească în pace”, a adăugat Marina Almășan, transmițând condoleanțe copiilor și nepoților.
⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>>
https://antenaplay.ro/live/antena-stars
















