Nea Mărin a anulat proba de la „Poftiți pe la noi”: „Ambele echipe trișează”

 

Iulia Albu și Capet se pregăteau să se bucure de victoria obținută în fața Selinei și a lui Victor Slav, însă rezultatul probei a fost șters. Nea Mărin a decis că niciuna dintre echipe nu merită să câștige și i-a trimis pe toți concurenții înapoi la muncă.

În ediția de marți, cele două tabere au avut de făcut troc în târgul din Vama Veche. Căpitanii trebuiau să obțină mai multe obiecte cerute de Nea Mărin, oferindu-le comercianților mici pregătiți de colegii lor.

Echipa roșie, alcătuită din Iulia Albu și Capet, a încheiat inițial jocul pe primul loc. După ce a aflat însă cum s-a desfășurat proba, Nea Mărin a anulat rezultatul.

„Pentru că probele nu au fost executate corect, jocul de azi este nul. În târg, au strigat după mine toți oamenii. Așa că, jocul de azi e nul”, a spus Nea Mărin, la „Poftiți pe la noi – Poftiți la întrecere!”.

Hotărârea a însemnat că nimeni nu a primit dreptul la odihnă. Selina și Victor Slav au fost trimiși să mulgă capre, în timp ce Iulia Albu și Capet au primit sarcina de a îngriji porcii mistreți.

Liviu Vârciu nu a primit prea bine vestea și a reclamat faptul că întreaga zi de concurs nu mai avea nicio valoare.

„Deci, jocul de azi e ca și cum nu l-aș fi jucat. Adică eu puteam să dorm și să mă trezesc la masă, să nu mă obosească nimeni, și era la fel, pentru că azi s-a jucat degeaba”, a explicat Liviu Vârciu, revoltat.

„Câtă hoție să fie?!”, a completat Andrei Ștefănescu.

Deși pierdea victoria obținută inițial, Iulia Albu a considerat corectă decizia. Creatoarea de modă a admis că, atunci când regulile sunt încălcate de ambele tabere, anularea jocului este soluția firească.

„Când ambele echipe trișează, cel mai corect este ca jocul să fie nul”, a declarat Iulia Albu.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://antenaplay.ro/live/antena-stars

facebook whatsapp twitter pinterest