Pentru artiștii care cântă frecvent în afara țării, drumurile lungi și nopțile pierdute prin aeroporturi fac parte din rutină. Florinel Ungureanu spune însă că una dintre aceste călătorii s-a terminat complet neașteptat și i-a creat probleme inclusiv după mai bine de un an.
articolul continua dupa recomandari
Fostul concurent de la Chefi la cuțite a povestit pe TikTok că totul a început după un eveniment susținut în afara României. Artistul urma să se întoarcă împreună cu trupa sa, însă zborul ar fi fost amânat ore întregi, iar echipa a ajuns să petreacă noaptea în aeroport.
Oboseala acumulată și problemele apărute la îmbarcare au dus apoi la un conflict cu o însoțitoare de bord. Florinel susține că nu mai avea loc pentru bagaje și că a încercat să ceară ajutorul personalului din avion.
Potrivit declarațiilor sale, discuția a degenerat rapid, iar tonul dintre cele două părți a devenit din ce în ce mai agresiv.
„I-am spus: «Tu, ești nebună, ești neîntrupată? Nu ai bărbat, suferi, ce e cu tine? Suntem obosiți, am cântat până dimineață, am stat și opt ore în aeroport». Ne-am luat la înjurat, bineînțeles, că n-am mai rezistat”, a povestit Florinel Ungureanu.
Artistul spune că stewardesa ar fi mers ulterior la comandantul aeronavei și că atunci și-a dat seama că situația poate avea urmări serioase.
„Ea ce face în timpul acela... se duce nervoasă la comandant, aduce o hârtie, eu mi-am dat seama că vrea să ne dea jos din avion, oameni buni”, a mai declarat el.
În urma incidentului, Florinel Ungureanu spune că a primit interdicție de a mai zbura cu respectiva companie aeriană. Restricția i-ar fi creat probleme inclusiv în activitatea profesională, mai ales că multe dintre evenimentele la care participă presupun deplasări rapide în diferite țări europene.
„A trecut un an jumate de atunci și din cauza fetei ăsteia am fost nevoiți să ne chinuim cu mașini, să ne ducem în Germania, pe unde am mai fost. Noi cântăm, trebuie să ajungem la multe evenimente”, a explicat artistul.
Florinel spune că a încercat să rezolve situația și că a trimis mai multe mailuri către compania aeriană, însă fără rezultat.
„Ne-am oprit și în aeroporturi pentru că nu mi s-a ridicat restricția de un an jumate, am trimis mailuri, degeaba, nimic. Ni s-a pus interdicție din cauza fetei”, a mai spus el.
⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>>
https://antenaplay.ro/live/antena-stars
















