Nick de la N&D, cunoscut pentru cariera sa de succes alături de Delia în anii 2000, a vorbit deschis despre legătura specială pe care o are cu fiica sa. Într-un interviu recent, artistul a dezvăluit cum tânăra face parte din proiectul său muzical, ocupând rolul de DJ, și cum le reușește să obțină un salariu ca orice alt angajat.
articolul continua dupa recomandari
Deși sunt tată și fiică, Nick nu face concesii atunci când vine vorba de profesionalism. „Nu fac rabat, nu mă gândesc că este fiica mea. Exact cât ar lua orice alt DJ într-un astfel de proiect, atâta ia și ea. Nici mai mult, nici mai puțin", a subliniat artistul, explicând că fiica sa lucrează din greu și este plătită corect pentru munca ei.
Nick a subliniat, de asemenea, cât de deschisă și sinceră este comunicarea între ei: „Sunt foarte bun prieten cu fiica mea, ne înțelegem foarte bine și lucrăm împreună. Ea nu mă ajută pe mine, se ajută pe ea, iar noi suntem parteneri în acest proiect”. Artistul a mai menționat că, deși fiica sa primește o remunerație corectă pentru implicarea sa, are un alt mod de a „munci” atunci când își dorește ceva în plus de la el: „Știe să lucreze pentru a obține și altceva, față de onorariul din proiect".
⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>>
https://antenaplay.ro/live/antena-stars