Nicolae Guță, după condamnarea fiului: „E o lecție dură. Și dură și pentru familie”

 
+2 click pentru
galerie

Nicolae Guță se teme că fiul său nu înțelege pe deplin gravitatea faptelor și a situației în care a ajuns. Artistul pune comportamentul lui Nicu pe seama consumului de substanțe interzise, exprimându-și propria interpretare asupra celor întâmplate:

„El nu prea realizează ceea ce face, pentru că în momentul când ei își fac din astea, cu substanțe, crezi că el a realizat el ce face? Nu, n-a realizat. Crezi că mai realizezi ce faci? Substanțele astea te înnebunesc. Mai ai vreo conștiință, coerență? Crezi că a realizat că s-a urcat la volan fără permis sau sub influența substanțelor? Nu. Ne-a distrus cu tot ce a făcut. Din păcate, nu mai prea este putere să treci peste toate astea. E foarte greu”, a declarat Nicolae Guță pentru Spynews.ro.

În prezentarea cazului, publicația menționează conducerea unui autoturism fără permis și sub influența substanțelor interzise printre faptele fiului cântărețului.

Vestea condamnării vine într-o perioadă în care familia trece și prin doliul provocat de moartea fratelui artistului. Nicolae Guță spune că, deși și-a dorit să își protejeze copiii, alegerile lor ca adulți au ajuns în afara controlului său:

„Suntem toată familia devastată, supărată. Suntem într-o situație în care nu doresc nimănui, mai ales după pierderea fratelui meu. Este una după alta. Este o situație care mă depășește pe mine ca și părinte. Că de altfel, toți părinții care își iubesc copiii vor ca copiii să fie bine. Ori eu, la rândul meu, mi-am dorit mereu și îmi doresc mereu, pentru fiecare copil în parte, dar, din păcate, nu mai depinde de mine nimic, mai ales când sunt mari și își iau viața în mână și își au propriile decizii. Copiilor poți să le dai orice, numai soartă nu poți să le dai. Uneori își fac soarta singuri și, din păcate, și o fac rău. E o lecție dură. Și dură și pentru familie”, a spus Nicolae Guță pentru Spynews.ro.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://antenaplay.ro/live/antena-stars

facebook whatsapp twitter pinterest