„Nu există dialog de 3-4 ani…” – de ce nu ajunge fiul lui Guță la dezintoxicare

 

După ce fiul său a ajuns în atenția publicului din cauza problemelor cu legea, Nicolae Guță a decis să clarifice situația. Artistul a vorbit despre dificultățile prin care trece familia și despre motivele pentru care Nicu Guță nu poate fi internat, deocamdată, într-un centru de dezintoxicare.

Tânărul a fost reținut și ulterior arestat pentru câteva zile, după ce a fost prins conducând fără permis și sub influența substanțelor interzise. Evenimentul a adâncit o situație deja tensionată, iar tatăl său recunoaște că lucrurile sunt departe de a fi rezolvate.

Nicolae Guță susține că, înainte de orice alt pas, fiul său are nevoie de sprijin psihologic, considerând că situația este mult mai complexă decât pare.

"Îmi pare rău pentru tot ce a făcut el, rău! Îmi pare rău că suferă, clar. Este lovit din toate direcțiile. E clar că va avea nevoie de consiliere psihologică. Sunt mai mulți pași care trebuie făcuți. Sunt lucruri care, dacă au fost greșite sau plecate pe un drum greșit, cu greu le mai poți aduce, cel puțin, la nivelul care erau înainte, să fii în rândul oamenilor normali.", a declarat Nicolae Guță pentru Spynews.ro.

Relația dintre cei doi este însă aproape inexistentă. Artistul a mărturisit că nu mai comunică direct cu fiul său de câțiva ani, iar singura legătură este prin mama acestuia, Mariana.

"Sincer, eu nu am discutat deloc cu el. Între noi nu mai există dialog de 3-4 ani. Am vorbit cu mama lui, care ține legătura permanent cu el, vorbesc despre Mariana. Ceea ce face sau a făcut el, eu nu am fost niciodată de acord. Și a distrus cariera, viața, sănătatea, ne-a distrus pe noi, pe fiecare în parte, mă refer la membrii familiei. Trauma, suferința de a vedea unul dintre apropiații tăi, copilul tău, cum se distruge, și practic să vezi că nu poți redresa situația, este foarte greu.", a mai spus artistul.

În ceea ce privește o eventuală împăcare, Nicolae Guță nu exclude această posibilitate, însă doar în anumite condiții. Pentru el, schimbarea trebuie să vină din partea fiului său.

"Sansa va avea dacă el își vede de treaba lui, să redevină un om normal. Nu suntem mai presus decât oamenii de rând, mă refer strict la familia mea. Nu ne deosebim de restul lumii cu nimic, dimpotrivă, poate că alții sunt și mai educați. Nu suntem nici mai bogați, poate nici mai frumoși, dimpotrivă, trebuie să mulțumim Domnului că am fost ajutați de soartă.", mai spune cântărețul.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://antenaplay.ro/live/antena-stars

facebook whatsapp twitter pinterest