Pentru prima dată după mulți ani, Olga Bărcari a decis să vorbească deschis despre trecutul ei. Fosta concurentă de la Asia Express recunoaște că a purtat masca unei vieți perfecte, ascunzând rănile care o urmăreau tăcut. În exclusivitate pentru Spynews.ro, stilista a povestit cum a reușit să se ridice deasupra traumelor care au însoțit-o în tăcere.
articolul continua dupa recomandari
Olga mărturisește că abia după experiența intensă de anul trecut din Asia Express a înțeles câtă susținere primește, de fapt, din partea oamenilor. Complimentele sincere, respectul și modul în care este întâmpinată în salonul ei au făcut-o să realizeze cât de apreciată este în realitate.
„Mi-am dat seama că sunt foarte iubită de către români. Am fost și sunt un exemplu, sunt foarte admirată, plăcută și vine lumea cu un alt respect la mine la salon. Sunt mult mai calmă, mai liniștită și nu mai am goana aceea de a demonstra nimic”, spune ea.
Olga mai mărturisește că oamenii care o cunosc de decenii știu că în spatele imaginii glam din online se află o femeie puternică, cu o personalitate autentică, exact așa cum s-a văzut și în competiție. Chiar și gesturile spontane sau momentele stângace sunt înțelese și acceptate, pentru că cei din jur știu cine este cu adevărat.
„Cei care m-au cunoscut acum 20 de ani știu că sunt mai mult decât o fată drăguță de pe Instagram, care face doar blonduri balayage... Chiar dacă mai scot o prostie pe gură sau mai fac câte un gest la televizor, nu sunt judecată. Își aduc aminte că sunt persoana aceea puternică care a fost în Asia Express”, adaugă fosta concurentă.
În același timp, Olga recunoaște că mulți nu îi cunosc povestea pentru că ea nu a vrut niciodată să se plângă. Traumele, lipsurile și momentele grele au fost ascunse în spatele decenței și al muncii continue. Astăzi, însă, simte nevoia să arate lumii că este mai mult decât o imagine bine construită.
„Nu îmi place să mă plâng și atunci oamenii nu mi-au cunoscut deloc povestea. Sunt loială, prietenoasă, am calități umane. Sunt umană, asta am vrut să demonstrez, că sunt mai mult decât mă văd ei, fata aceea care face părul”, explică ea.
⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>>
https://antenaplay.ro/live/antena-stars
















