Pentru Laurette, ultimele luni au însemnat o pauză forțată de la tot ceea ce însemna viața ei obișnuită. Problemele de sănătate au imobilizat-o pentru o perioadă lungă, iar revenirea nu este nici pe departe simplă.
articolul continua dupa recomandari
Vedeta nu a ascuns realitatea prin care trece și a ales să spună lucrurilor pe nume. În prezent, încă se confruntă cu dificultăți serioase de mobilitate și este nevoită să se sprijine de o cârjă pentru a se deplasa.
„Luni mai am o altă intervenție chirurgicală. Mi-am pierdut mobilitatea, am probleme cu coloana vertebrală, mi-am pierdut din masa musculară, foarte multe lucruri, nu pot vorbi despre toate aici. Nu trebuie să fii într-un scaun cu rotile ca să ai probleme de sănătate cu piciorul. Mai sunt și alte probleme de sănătate în care piciorul îți poate fi afectat. (…) Și acum am cârja cu mine că nu merg 100%”, a spus Laurette.
Schimbările prin care a trecut au fost bruște și greu de gestionat. De la o viață activă, a fost nevoită să încetinească totul și să se adapteze unui ritm complet diferit, dominat de recuperare și intervenții medicale.
Cu toate acestea, nu renunță. Chiar dacă fiecare pas este dificil, Laurette spune că își dorește să revină la normal și să-și recâștige independența.
„Îmi doresc să îmi recuperez mersul. Nu merg ca înainte de această intervenție. Merg foarte greu, mă chinui să merg, fac eforturi să mă recuperez. Ce să fac? Încerc să fiu puternică, ambițioasă și curajoasă”, a mai spus vedeta.
⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>>
https://antenaplay.ro/live/antena-stars
















