Maria Constantin trăiește clipe de neuitat alături de soțul ei, Robert Stoica, în Gran Canaria, însă nu toate momentele au fost lipsite de emoții puternice. Cântăreața a dezvăluit fanilor că s-a confruntat cu un atac de panică, chiar într-un loc spectaculos, unde peisajele îți taie respirația.
articolul continua dupa recomandari
Frica de înălțime a pus stăpânire pe ea
Într-un clip postat pe Instagram, artista poate fi văzută sprijinită de un zid masiv din piatră, vizibil marcată de frica de înălțime. La un moment dat, Maria s-a așezat pe scări, încercând să-și recapete calmul. Soțul ei i-a fost alături pe tot parcursul momentului dificil.
„Nu pot, nu pot! (...) Dar nu mă ridica, lasă-mă, nu mă panica!”, a spus Maria Constantin, vizibil afectată de situație.
Deși la momentul respectiv trăia o stare de neliniște, mai târziu artista a ales să privească episodul cu umor, publicând filmarea însoțită de un emoticon care râde.
Vacanță romantică în Gran Canaria
În ciuda acestui incident, Maria și Robert se bucură de zile minunate în insula spaniolă. Cei doi postează constant fotografii din locurile vizitate, lăsându-și urmăritorii să descopere frumusețea peisajelor exotice. În plus, artista atrage atenția și prin aparițiile sale – la 38 de ani, Maria Constantin se mândrește cu o siluetă impecabilă, afișată într-o ținută lejeră și modernă.
⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>>
https://antenaplay.ro/live/antena-stars
















