După ce și-au oficializat relația civil în urmă cu o lună, Francisca și TJ Miles au pășit acum în fața altarului pentru a-și jura iubire veșnică. Cei doi au devenit soț și soție și în fața lui Dumnezeu, într-un moment plin de emoție și bucurie.
articolul continua dupa recomandari
Ceremonia a avut loc sâmbătă, 10 noiembrie, într-un cadru intim, în prezența câtorva prieteni apropiați. Francisca a ales o rochie de mireasă elegantă, de o simplitate rafinată, care i-a pus în valoare silueta și burtica de viitoare mămică. Zâmbitoare și vizibil emoționată, artista a fost imaginea unei femei fericite și împlinite.
„Un DA în fața lui Dumnezeu, înainte ca miracolul nostru să vină pe lume. Ne-am dorit ca acest moment să fie simplu, sincer și plin de sens. După ce ne-am unit sufletele și în fața legii, am simțit că e timpul să o facem și în fața lui Dumnezeu, pentru noi, pentru iubirea noastră și pentru sufletul care urmează să vină pe lume. Mulțumim din suflet nașilor noștri, Cătălin și Georgiana Moroșanu, pentru toată dragostea și sprijinul!”, au transmis cei doi îndrăgostiți.
Cei prezenți au fost martori la o ceremonie discretă, dar plină de semnificație spirituală. Francisca și TJ Miles au subliniat că petrecerea de nuntă propriu-zisă va avea loc anul viitor, când își vor dori să sărbătorească alături de toți prietenii și familia extinsă.
„Aceasta nu este nunta noastră, ci doar un moment pentru suflet, pe care l-am dorit cât mai simplu și autentic. Petrecerea cea mare va fi anul viitor, când vom celebra alături de toți oamenii dragi. Până atunci, ne bucurăm de acest pas făcut din iubire și credință”, au completat proaspeții soți.
⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>>
https://antenaplay.ro/live/antena-stars













