Coregrafa Oana Ioniță traversează o perioadă de schimbare în viața personală, iar sprijinul fiicei sale adolescente, Isabel, o ajută să își pună ordine în planurile de viitor. Isabel, care urmează să împlinească 16 ani, are un rol activ și sincer în viața mamei sale, oferindu-i sfaturi despre tot ce ține de imagine, dar mai ales despre viața amoroasă.
articolul continua dupa recomandari
„E cel mai mare critic al meu... mi-am găsit nașul!”, glumește Oana, referindu-se la fiica ei, care nu o lasă să treacă cu vederea niciun detaliu. Isabel are criterii stricte pentru bărbatul potrivit pentru mama ei: trebuie să fie onest, să nu fie căsătorit, să aibă stabilitate financiară, iar Oana trebuie să se simtă în siguranță și respectată. „Trebuie să îl cunoască ea, să știe câți bani are în cont, ce mașini conduce, și să nu fie însurat,” povestește coregrafa cu un zâmbet.
În ciuda presiunii amuzante a fiicei, Oana nu se grăbește să intre într-o nouă relație. Prioritatea ei rămân copiii – atât Isabel, cât și fiul Maxim, dintr-o relație anterioară. După o perioadă dificilă în care Oana nu a putut să petreacă mult timp cu fiul său, acum relația lor s-a îmbunătățit simțitor, iar momentele petrecute în familie sunt cele mai importante.
„Mai bine stăm acasă, vedem filme și ne facem noi două vacanțe cu Max,” spune Oana, recunoscând că, deocamdată, liniștea și timpul cu copiii înseamnă mai mult decât orice flirt.
⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>>
https://antenaplay.ro/live/antena-stars