Oana Lis, declarație tranșantă despre soțul ei: „Nu banii contează, ci oamenii care te iubesc”

 

De-a lungul timpului, relația Oanei Lis cu fostul edil al Capitalei a fost intens comentată. Mulți au susținut că mariajul lor s-ar fi bazat pe interes material, însă vedeta a dovedit în repetate rânduri contrariul. Rămasă alături de soțul ei chiar și acum, când acesta se confruntă cu probleme serioase de sănătate și cu dificultăți financiare, Oana Lis le-a oferit criticilor o lecție de viață.

„Cei care judecă... că de ce Vio nu a strâns avere (foarte bogat nu a fost niciodată, ca idee), dar să nu se fi făcut nimic în viață, să stea doar în casă, să zicem și acum să aibă cash pentru bătrânețe, o să vadă și ei la bătrânețe cât de pregătiți au fost... ce nevoi sunt, ce oameni din cei ce i-ai ajutat... vor mai ști că exiști... și câți vă vor dezamăgi și câți vor fi aproape de voi la greu... La fel, și bunica mea, chiar a muncit toată viața, dar la țară, nu a cheltuit pentru ea ceva, nu a plecat din satul acela și acu ce rămâne e pensioara aia, atât. Cel mai important e să fii ok cu capul... conștient și să ai oameni care te iubesc aproape, ca să te sprijine. Vă doresc să vă aduceți aminte de vorbele Oanei Lis”, a scris aceasta pe rețelele de socializare.

Declarația ei a emoționat numeroși urmăritori, care i-au trimis mesaje de încurajare și au apreciat puterea cu care trece peste toate greutățile.

Oana Lis, încercări personale grele

Nu doar Viorel Lis se confruntă cu probleme medicale. Oana Lis a recunoscut la Viața fără filtru că, în urmă cu un an, a fost operată după ce a fost diagnosticată cu cancer de piele. Vedeta a povestit că perioada a fost una plină de temeri și emoții, dar că a decis să vorbească pentru a atrage atenția asupra importanței controalelor medicale.

„Nu prea am vorbit despre asta. (...) Acum un an m-am operat și anul acesta am stat puțin cu frică să nu reapară. Nu prea am vrut să vorbesc despre asta, parcă nu mai vrei să auzi. Am vrut să aduc un semnal de alarmă pentru oamenii care se uită”, a spus Oana Lis.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://antenaplay.ro/live/antena-stars

facebook whatsapp twitter pinterest