Oana Lis a trăit momente de profundă emoție în direct, vorbind cu sufletul despre una dintre cele mai importante persoane din viața ei — bunica.
articolul continua dupa recomandari
Oana a fost invitată recent la "Un show păcătos", unde a vorbit cu sinceritate despre legătura profundă pe care o are cu bunica ei, femeia care a crescut-o cu multă dragoste, fără să ridice vreodată tonul la ea sau să o rănească fizic ori emoțional. A izbucnit în lacrimi în momentul în care și-a amintit, atât de bunica ei, cât și de oamenii dragi care i-au fost alături în momente importante din viață, dar care acum nu mai sunt printre noi. „Sunt persoane care au fost la nuntă, dar, acum, nu mai sunt în viață. […] Nu am mai văzut-o pe bunica așa... Niciodată nu a țipat la mine, nu a dat în mine, m-a susținut tot timpul.”, a spus Oana Lis.
A povestit cu lacrimi în ochi cât de mult o doare să o vadă pe femeia care a crescut-o în starea în care se află acum, la vârsta de 96 de ani, afectată de începutul unei forme de demență. „Cel mai greu este că o văd pe bunica mea pe care nu am mai văzut-o de mult timp. […] Pentru mine este o persoană foarte importantă, mi-a venit să plâng. Este persoana care mi-a dat putere. […] Nu am mai văzut-o de mult timp așa. […] Este persoana care m-a crescut, unul dintre modelele mele în viață. Este persoana care mi-a dat putere. […] Atât timp cât ea trăiește, încă mă mai simt copil.".
Pe lângă durerea provocată de suferința bunicii, Oana a oferit și o lecție de recunoștință și iubire sinceră, vorbind despre sprijinul și dragostea pe care o primește de la Viorel Lis, soțul ei, aflat într-o perioadă delicată de sănătate. „Important este că Viorel este în viață, că este cu mine acasă. Eu văd partea bună, prezentul. Am început să fiu atât de mulțumită cu puțin. Mi-am dat seama că nu am nevoie de foarte mult. Acum, dacă merg acasă și pun capul pe pieptul lui Viorel și adorm, voi fi cea mai fericită.”, a mai declarat ea.
⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>>
https://antenaplay.ro/live/antena-stars