Oana Marica, despre frumusețea fără filtre: „Mă simt bine cu mine, nu am de ce să mă ascund”

 
+2 click pentru
galerie

Oana Marica atrage privirile la fiecare apariție publică, dar în viața de zi cu zi, preferă discreția și naturalețea. Deși este mereu aranjată la evenimente mondene, fosta vedetă TV și actual antreprenoare spune că, în spatele imaginii glam, se află o femeie autentică, care se simte bine în pielea ei și care nu își dorește să trăiască „sub mască”.

Prezentă recent la un eveniment de beauty, Oana a vorbit cu reporterii Spynews.ro despre rutina sa zilnică și despre cum reușește să îmbine rafinamentul cu simplitatea. „Nu prea mă machiez. Doar la evenimente, ca acum. În rest, nu am timp și nici nu simt nevoia. Dimineața plec devreme la sală, apoi la birou, iar machiajul nu e o prioritate. Mă simt bine așa cum sunt. Dacă îmi doresc o schimbare, merg la clinică și îmi fac un mic retuș, ceva care să mă ajute să mă simt mai bine în pielea mea”, a explicat Oana Marica.

Vedeta recunoaște că nu a fost niciodată complexată de aspectul ei fizic, dar este atentă la felul în care se prezintă. Pentru ea, îngrijirea nu înseamnă transformare, ci rafinament și echilibru. „Complexe nu am avut, dar mi-am dorit mereu să îmbunătățesc unele lucruri. Ca orice femeie care călătorește și observă frumusețea din jur, mi-am spus că un mic retuș nu strică. Nimic exagerat, doar ajustări fine, care sunt, cred eu, necesare. E important să te simți bine și să îți păstrezi naturalețea”, a mărturisit Oana.

Rutina Oanei Marica se bazează pe mișcare, alimentație echilibrată și îngrijire constantă. Chiar dacă recunoaște că viața ei e mereu „pe fugă”, Oana găsește timp pentru sport și relaxare. Secretul? Echilibrul între muncă și răsfăț. „Sunt mereu pe drumuri, dar am grijă de mine. Mi-am impus un stil de viață sănătos și reguli clare. Cred că e important să te respecți pe tine, să te odihnești și să-ți lași pielea să respire”, spune ea


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://antenaplay.ro/live/antena-stars

facebook whatsapp twitter pinterest