Oana Radu și Șerban Balaban au spus „DA” în fața ofițerului stării civile și au marcat momentul cu o petrecere restrânsă, dar plină de emoție. Fericiți și împliniți, cei doi artiști au avut alături oamenii cei mai importanți din viețile lor, iar una dintre marile curiozități a fost cine le va fi alături în calitate de nași.
articolul continua dupa recomandari
Artista a ales să păstreze discreția asupra acestui detaliu până în prezent, dezvăluind că cei care le-au devenit părinți spirituali nu fac parte din lumea mondenă. „Sunt printre puținele persoane care ne-au arătat, în toți acești ani, că ne privesc fără interes și că sunt mereu lângă noi. Din acest motiv am simțit că ei trebuie să fie nașii noștri”, a mărturisit Oana Radu.
Momentul a fost unul special, cu atât mai mult cu cât cererea de a deveni nași s-a făcut chiar în cadrul petrecerii de logodnă. „Ei erau acolo și au acceptat imediat, cu toată dragostea. A fost emoționant și natural, exact cum ne-am dorit”, a spus artista.
Chiar dacă a avut parte de o ceremonie discretă, Oana promite că urmează și cununia religioasă, alături de o nuntă adevărată, la care va fi prezentă întreaga familie și prietenii apropiați. „Nu a fost încă nunta, ci doar un pas important spre ea. Ce urmează va fi, cu siguranță, o sărbătoare pe care nu o vom uita niciodată”, a completat cântăreața.
⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>>
https://antenaplay.ro/live/antena-stars