Oana Roman nu și-a început anul așa cum și-ar fi dorit. După zile întregi marcate de tensiune și alergătură, vedeta a mărturisit că a ajuns într-un punct în care simțea nevoia să se retragă, măcar pentru câteva clipe, doar ca să își adune gândurile.
articolul continua dupa recomandari
Situația a fost cu atât mai dificilă cu cât unul dintre cățeii ei, Cookie, a avut nevoie de îngrijiri medicale repetate. Drumurile la veterinar, incertitudinea și teama că lucrurile ar putea evolua prost au amplificat starea de neliniște a vedetei.
„Până azi am avut o săptămână urâtă rău, rău de tot. Astăzi a fost apogeul. Am mai mers încă o dată cu Cookie la spital și, în alt context, am fost pusă, fără voia mea, într-o situație absolut ingrată. Pare că toate s-au adunat săptămâna asta. La mine, fiecare an începe cu întâmplări urâte. Caut un colț de plâns și descărcat amărăciune”, a scris Oana Roman pe Instagram, într-un mesaj sincer.
Din fericire, după investigații suplimentare, medicii au reușit să afle ce se întâmplă cu animăluțul ei. Cookie prezenta episoade repetate de vomă și scaun moale, iar noile analize au scos la iveală cauza exactă a stării lui.
„Azi am fost din nou cu Cookie la doctor. După încă multe episoade de vomă și scaun moale, i-au făcut un alt rând de analize și au constatat că are un viermișor pentru care nu prea există profilaxie. E bine că nu e ceva grav și primește tratament adecvat. Azi i-au găsit cauza și ne-am liniștit”, a completat vedeta.
⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>>
https://antenaplay.ro/live/antena-stars
















