Răspunsurile identice nu au însemnat și o descriere exactă a sentimentelor Oanei Tomoiagă. Când Mirela Vaida a indicat divorțul drept cea mai grea încercare din viața colegei sale, răspunsul s-a potrivit cu cel scris de artistă. La testimoniale, Oana a dezvăluit că mizase tocmai pe această alegere a partenerei.
articolul continua dupa recomandari
„Eu am pus divorț, pentru că știam că asta o să pui tu. A fost un moment greu, dar nu a fost cel mai greu moment din viața mea. Cele mai grele momente sunt atunci când pierzi oameni dragi”, a declarat Oana Tomoiagă, la Asia Express.
Proba de la începutul semifinalei a testat cât de bine se cunosc membrii celor patru echipe rămase. Întrebările au vizat atât cariera, cât și viața personală, iar concordanța răspunsurilor a adus primele puncte.
Mirela și Oana nu s-au potrivit însă la întrebarea despre vârsta la care cântăreața s-a căsătorit. Prezentatoarea a scris 21 de ani, în timp ce răspunsul corect era 22, astfel că au ratat punctul respectiv.
Pentru această etapă, Irina Fodor a anunțat eliminarea imunităților, dar păstrarea unor avantaje care pot fi câștigate la misiuni. Echipele trebuie să adune ștampile cu valori cuprinse între 10 și 1.000 de puncte.
⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>>
https://antenaplay.ro/live/antena-stars
















