Oana Zara și Bogdan Medvedi trăiesc o frumoasă poveste de iubire de mai mulți ani. Cei doi au fost mereu de nedespărțit, însă anul acesta situația s-a schimbat radical. Actrița a fost plecată timp de o lună la Cluj pentru filmările producției „Vecina”, regizată de Mircea Bravo, ceea ce a însemnat prima lor separare mai lungă.
articolul continua dupa recomandari
Într-un interviu pentru Spynews.ro, Oana a mărturisit că distanța a fost o adevărată provocare. Cele mai dificile momente erau serile, când trebuia să adoarmă fără partenerul ei. „Într-adevăr, mie mi-a fost foarte greu să dorm singură. Au mai fost o noapte-două în care am fost separați, dar niciodată atât de mult timp. Îmi era atât de greu, tot timpul adormeam cu el pe FaceTime. Cam o lună am stat la Cluj, a fost destul de mult timp”, a declarat actrița.
Chiar dacă dorul și-a spus cuvântul, relația lor rămâne una solidă. Oana recunoaște că uneori izbucnește din motive banale, dar Bogdan știe cum să tempereze situația. „El este principalul pe care mă descarc, pentru că stăm tot timpul împreună, dar el mă cunoaște foarte bine, mă înțelege și știe că e doar de moment. Se uită la mine și zice: ‘Ok, mă retrag’. Toate motivele pentru care ne certăm sunt banale: «Unde ai pus cheia de la mașină, de ce n-ai scos hainele din uscător». La noi cearta durează doar în momentul acela, când țipi și te enervezi. În rest, ne calmăm, râdem unul de altul când facem lucrurile astea, nu suntem deloc supărăcioși, nu ținem supărarea”, a mai povestit Oana.
⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>>
https://antenaplay.ro/live/antena-stars













