Pentru mulți dintre concurenții Survivor, experiența din Dominicană se termină odată cu eliminarea. Pentru Alberto Hangan, însă, anumite lucruri au continuat să îl urmărească și după întoarcerea acasă. Nu este vorba despre strategii sau conflicte din competiție, ci despre obiectele simple care i-au devenit parte din rutină în lunile petrecute în reality-show.
articolul continua dupa recomandari
Fostul concurent spune că unele dintre ele au ajuns să însemne mai mult decât ar fi crezut înainte să intre în competiție. Printre cele mai importante se află bandanele pe care le-a purtat în emisiune.
„Celebra bandană albastră, culoare super șmecheră. Bandana asta îmi place foarte mult. (...) Pe lângă asta mai am bandana neagră din tribul Los Ninos. Mă bucur că am prins unificarea, ăsta a fost obiectivul meu de la început”, a povestit Alberto Hangan.
Un alt obiect pe care l-a păstrat este parfumul câștigat la una dintre licitațiile din competiție. Deși, la momentul respectiv, alegerea nu l-a făcut deloc fericit, acum privește tot episodul ca pe una dintre amintirile care îi stârnesc zâmbetul.
„Îmi amintesc că în ziua aia am mâncat o lingură de orez dimineața și când am aflat la joc că e licitație m-am gândit că sigur prind și eu ceva de mâncare, ținând cont că ambele echipe vor primi bani, și mi-am făcut așteptări. Dar după ce am câștigat parfumul am fost foarte supărat că nu am mâncat nimic, dar acum că mă uit în urmă e o amintire faină”, a spus el.
Alberto a recunoscut și că parfumul ajunsese să fie folosit într-un mod neașteptat în tabără.
„Mă dădeam cu parfumul ăsta pe bandană pentru că le plăcea fetelor”, a adăugat fostul concurent.
Printre obiectele pe care le-a adus acasă se află și cana pe care o folosea zilnic în competiție. Departe de a arăta impecabil, obiectul poartă urmele perioadei petrecute în Dominicană.
„Cana faimoasă, războinica, a trecut prin multe și ea, mai exact prin mult orez. E îndoită, are semne distinctive ca să știu că e a mea, și lingura”, a povestit Alberto Hangan.
Poate cel mai neobișnuit suvenir păstrat după Survivor este însă o bucată din scândura pe care dormea în tabără. Fostul concurent spune că a simțit nevoia să păstreze inclusiv acel detaliu din experiența sa.
„Asta e o bucată de scândură pe care am dormit. (...) A fost parte din patul meu”, a explicat el.
Pe lista lucrurilor aduse din Dominicană se mai află termosul folosit în competiție și geanta echipei Războinicilor, pe care spune că a folosit-o foarte mult după unificare.
Eliminarea lui Alberto Hangan a venit după duelul disputat contra lui Lucian, într-o ediție în care Marian Godină, deținătorul colanului de imunitate, a decis ca cei doi prieteni să ajungă față în față în confruntarea eliminatorie.
⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>>
https://antenaplay.ro/live/antena-stars
















