Situația tinerei cunoscute în mediul online drept Bee a devenit virală într-un timp record, după ce imaginile cu externarea ei dintr-un spital din Constanța au ajuns pe rețelele de socializare. În mijlocul acestui val de reacții, Lolrelai, prietena apropiată a influenceriței, vine cu explicații detaliate despre ce s-ar fi întâmplat, de fapt.
articolul continua dupa recomandari
Aceasta susține că a fost persoana care a semnat documentele de internare, apărând oficial ca aparținător. Potrivit declarațiilor sale, Bee a ajuns la spital cu dureri severe de cap, iar ulterior medicii i-ar fi pus diagnosticul de nevralgie Arnold.
Lolrelai spune că investigațiile nu au lipsit, însă situația ar fi fost complicată de o lipsă majoră de comunicare între personalul medical și familie. Din acest motiv, tensiunea ar fi crescut de la oră la oră.
„Acum am închis cu mama ei și cu cei de la spital, pentru că eu am semnat actele de internare și apar ca aparținător (...) Nu se poate spune cu exactitate de la ce. Ea a plecat cu o nevralgie, a fost diagnosticată și cu nevralgia Arnold, dar a avut niște dureri puternice de cap, așa a ajuns la Spitalul din Constanța, unde, din ce am înțeles, s-au făcut investigații foarte multe, dar a fost o problemă de comunicare acolo, cu aparținătorii“, a explicat Lolrelai, într-un interviu exclusiv pentru spynews.ro.
Unul dintre cele mai dureroase momente a fost trăit de mama lui Bee. Potrivit relatărilor, femeia nu ar fi primit informații clare despre starea fiicei sale și nici nu ar fi fost lăsată să o vadă. „Nu au spus nimic mamei ei, mama ei nu a putut să intre să o vadă. A stat, a plâns în fața spitalului opt ore“, a mai spus Lolrelai.
În ceea ce privește acuzațiile de scandal, prietena influenceriței respinge categoric această variantă. Ea susține că întreaga intervenție a fost transmisă live pe TikTok și că nu au existat certuri sau comportamente agresive. „În momentul în care am ajuns și noi acolo, nu a fost niciun fel de scandal, totul a fost transmis live. Au fost 20.000 de oameni care se uitau în timp real. Nimeni nu s-a certat cu nimeni, nu știu de ce spitalul a făcut declarațiile astea. A durat un pic mai mult până ne-au dat voie să o luăm pe propria ei semnătură și pe semnătura mamei ei“, a precizat Lolrelai.
De cealaltă parte, reprezentanții Spitalului din Constanța au transmis un comunicat oficial, în care susțin că mai multe persoane ar fi pătruns neautorizat în unitate, ar fi perturbat activitatea medicală și ar fi încălcat protocoalele de siguranță. „Referitor la incidentul din cursul nopții trecute, când ne-am confruntat cu o situație deosebit de gravă, generată de un grup de persoane/rude ale paciente internate în cadrul Secției Clinice Neurologie, facem următoarele precizări: Un grup de persoane a pătruns neautorizat în incinta spitalului, în jurul orei 3 dimineața, cu intenția de a externa pacienta, încălcând flagrant regulile de acces, normele interne și protocoalele de siguranță ale unității sanitare. Inițial, grupul s-a deplasat în Unitatea de Primiri Urgențe, unde a perturbat activitatea medicală prin comportament agresiv și prin filmarea neautorizată a personalului și a spațiilor medicale, inclusiv prin transmiterea în direct pe rețelele de socializare. Ulterior, aceștia au pătruns abuziv în Secția Neurologie, creând panică în rândul pacienților internați. Au perturbat actul medical și au adresat amenințări personalului medical. Menționăm că pacienta fusese evaluată complet și beneficia de tratament corespunzător”, a transmis Spitalul din Constanța, într-un comunicat.
⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>>
https://antenaplay.ro/live/antena-stars
















