Mircea Eremia a avut parte de o zi pe care nu o va uita prea curând. După o simplă ieșire cu câinii, artistul s-a trezit într-o situație absurdă: blocat în propria baie, fără să poată ieși.
articolul continua dupa recomandari
Inițial, momentul a fost tratat de fani ca o glumă. Clipul postat pe TikTok, în care apărea alături de cei doi câini și spunea că nu poate deschide ușa, părea prea bizar ca să fie real.
Lucrurile s-au schimbat însă rapid. După aproximativ o oră, Mircea Eremia a revenit cu un nou video, din același loc, confirmând că situația nu era deloc o farsă.
„Toată lumea crede că vorbim la mișto. Nu e la mișto. Sunt blocat în baie. M-a sunat toată lumea. Să vină echipa să ne scoată aici. Până atunci, ne vom juca (n.r. cu cei doi câini”, a spus Mircea Eremia, pe TikTok.
În cele din urmă, după câteva ore de așteptare, artistul a reușit să iasă din baie. Experiența, deși neobișnuită, i-a schimbat perspectiva asupra unor lucruri simple.
A recunoscut că momentul l-a făcut să aprecieze mai mult libertatea și a tras o concluzie clară despre cum îți începi ziua.
„Aseară am stat cu echipa de salvare, de asta nu am mai postat niciun tiktok. A fost totul în regulă, am reușit să ieșim din baie la un moment dat (...) Am apreciat altfel libertatea și să fiu sincer, ieri am început ziua destul de prost și cumva, mi-am atras tot ce s-a întâmplat ieri și după mult timp, ieri am avut o zi proastă. Ce pot să vă spun e să vă treziți cu un vibe pozitiv și să îl mențineți pe parcursul zilei. Cred că asta este cheia”, a mai spus el.
⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>>
https://antenaplay.ro/live/antena-stars
















