Paștele din acest an a venit cu o povară emoțională greu de dus pentru Babs. Fosta parteneră a lui Dorian Popa a fost implicată într-o situație care i-a schimbat complet starea de spirit, chiar în zilele în care majoritatea oamenilor sărbătoreau.
articolul continua dupa recomandari
Totul a pornit de la un cățel bolnav, abandonat de stăpân, pe care bruneta a decis să îl ia în grijă. Deși nu era animalul ei, nu a putut rămâne indiferentă când a văzut în ce stare se afla.
L-a mutat din apartamentul în care fusese lăsat și, timp de câteva zile, a încercat să-i ofere tot ce putea: tratament, mâncare și atenție. Speranța era că lucrurile se vor îmbunătăți, însă realitatea a fost mult mai dură.
„Nu era cățelușul meu. Era un cățeluș pe care l-am luat în foster. Îl abandonase stăpânul lui pentru că era bolnav și îl țineam într-un apartament. O vecină îi dădea mâncare, se ducea la el la două zile și îi dădea mâncare, iar eu n-am putut să-l văd acolo, în dureri. M-am dus și l-am luat la mine, iar trei zile, până am reușit să mergem cu el la RMN, l-am ținut la mine și i-am făcut tratament, dar din păcate, la RMN s-a depistat că are cancer în metastază și ar trebui să-l adormim. Se chinuia foarte tare. M-a afectat foarte mult, pentru că eu sunt foarte miloasă cu animalele. Asta a fost situația”, a spus Babs pentru Spynews.ro.
În loc să fie acasă, alături de cei dragi, Babs și-a petrecut noaptea de Înviere într-un cabinet veterinar. Crizele prin care trecea cățelul au obligat-o să meargă de urgență pentru a-i fi administrat un tratament care să-i mai aline durerea.
A doua zi, când a devenit clar că nu mai există nicio șansă de recuperare, a luat, împreună cu medicul, cea mai dificilă decizie.
„De Paște, de Înviere, eram cu cățelul la veterinar, că intrase în crize. Atunci i-am făcut injecția de durere, iar injecția care l-a adormit am făcut-o ieri, la spital. A fost un Paște cu durere. Mă bucur însă că am avut grijă de el în ultimele zile. S-a chinuit foarte tare, cu dureri, și mă bucur că în ultimele zile a fost cineva lângă el. I-am dat tratament, mâncare, l-am și spălat, am făcut tot ce am putut”, ne-a mai zis ea.
⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>>
https://antenaplay.ro/live/antena-stars
















