Mirela Vaida și-a surprins comunitatea online atunci când a mărturisit că locuința ei găzduiește anul acesta nu unul, ci patru brazi de Crăciun. Prezentatoarea Acces Direct a împodobit întreaga casă și le-a arătat urmăritorilor imagini cu atmosfera festivă, dezvăluind și motivul pentru care a ales această tradiție spectaculoasă. „Avem patru brazi împodobiți în casă”, a spus Mirela Vaida, publicând fotografii cu fiecare dintre ei.
articolul continua dupa recomandari
Vedeta a explicat că fiecare brad are un rol bine definit. Unul este așezat astfel încât să fie văzut din dormitor, un altul îi aparține Carlei, iar al treilea este dedicat băieților. Ultimul, cel mai mare, este bradul principal al casei, în jurul căruia se strânge întreaga familie. Pentru Mirela Vaida, fiecare pom are o încărcătură emoțională, transformând casa într-un spațiu plin de căldură și tradiție.
Alegerea celor patru brazi nu ține doar de decor, ci de dorința prezentatoarei de a crea un Crăciun special pentru copiii ei. Pentru ea, sărbătorile sunt un prilej de unitate, iar această tradiție reflectă atenția și grija cu care își pregătește mereu locuința pentru momentul magic al iernii.
Cum și-a cunoscut Mirela Vaida soțul
Într-un podcast în care a fost invitată, vedeta a povestit și momentul în care destinul i l-a scos în cale pe bărbatul cu care are astăzi trei copii. Pe vremea când era studentă în ultimul an de Drept, Mirela simțea că toate prietenele ei aveau deja relații serioase, în timp ce ea încă aștepta să-și întâlnească jumătatea.
Obișnuia să meargă la Mănăstirea Sfântul Elefterie, aflată vizavi de facultate, și se ruga să întâlnească un băiat bun „care să o ducă și pe ea cu barca în Cișmigiu”, așa cum vedea la colegi. La șase luni după acele rugăciuni, l-a cunoscut pe cel care avea să-i devină soț. Iar prima ei cerință a fost exact aceasta: o plimbare cu barca. „M-a dus, am scăpat și vâslele… Atunci am zis: gata, Doamne, mulțumesc! L-am găsit”, a povestit prezentatoarea, adăugând că pentru cele mai importante momente din viața ei s-a ghidat întotdeauna după credință.
⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>>
https://antenaplay.ro/live/antena-stars













